Despre puterea naivitatii…

Am invatat curajul de a trai frumos. De a ridica fiecare secunda din banal si a o duce pana dincolo de dincolo…Independent de trairile si arderile celorlalti. Am invatat puterea de a respira cu intensitatea paroxistica a miracolului bucuriei si in egala masura cu furia revoltatului remanent.
Stiu sa castig in masura in care stiu sa si pierd,iar astazi invat incet sa nu mai cer ceea ce ar putea sa mi se cuvina. De frica faptului ca n-am sa primesc.
In fiecare zi viata te aseaza in fata unor dileme existentiale. Sa ramai sau sa pleci. Sa lupti sau sa renunti. Sa zambesti sau sa plangi. Felul in care alegi te defineste si te face unic. Pentru unii…Pentru altii ramai doar o trecere stearsa.
Felul in care ramai sau pleci, lupti sau renunti, dar mai ales felul in care mergi mai departe te defineste asezandu-te pe scara valorilor lor. Numai ca, pentru mine is importante valorile mele. Ele ma duc mai departe. Plangand sau zambind in timp ce privesc in spatele existentei mele.
Azi mi-am aruncat ochii in trecut si-am vazut copilul din mine razand. Si am inteles ca puterea de a merge mai departe a venit intotdeauna de acolo. Si curajul. Si determinarea. Si atunci am decis sa continui sa traiesc frumos. Atat de frumos cat sa nu-mi insel propriul orizont de asteptare. Cu toate dezamagirile inerente…

Scriitura aceasta este doar o palma pe care o indrept catre obrazul meu, asumandu-mi-o. Pentru ca nu incetez sa fiu naiva si inca mai cred in principii si reguli nescrise. Pentru ca pot sa schimb lucruri dar nu ma pot schimba pe mine. Pentru ca privesc omul dupa chipul si asemnarea imperfectiunii mele. Pentru ca proiectez sublimul acolo unde nu exista.
Ma duc sa-mi cer iertare mie pentru ca stiu sa traiesc frumos.Fiindca cer mai putin decat dau crezand ca pot fi pentru unii model de viata.
Ma duc sa-mi dau palma promisa…sa pot continua sa traiesc frumos…
In rest, numai de bine…:))))

Reclame

Ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele

In fiecare dimineata soarele rasarea dintr-un anume loc. De acolo de unde rasare de la inceputurile lui. In cateva randuri, soarele rasarea chiar de la mine din suflet.Numai ca trebuia sa vina ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele. Ziua in care se prefigureaza faptul ca de la mine din suflet nu mai poate rasari…

Ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele e ziua renuntarii. Renuntam cu totii la clipe din viata pentru ca nu suntem capabili sa ni le traim. Pentru ca suntem tributari cliseelor si stereotipiilor. Dar mai ales pentru ca frumosul modern a devenit parte integranta a uratului vesnic. Era sa zic Amin!…
Pentru ca suntem seci si goi pe dinauntru cu pretentii de complicat si sofisticat ridicate la rang de arta.Pentru ca reusim sa vedem cu ochii ceea ce sufletul nu mai este in stare sa vada. Perceptia ii doar exasperant de diferita.
Ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele, este ziua in care sufletul iti ramane captiv in povestile care nu se mai termina. Povestile pe care le duci in acelasi suflet conflictual purtat cu tine in trecerea terna. Trecere comisa echilibristic intre real si iluzoriu. Istorii care te marcheaza la nesfasit si in conditia in care ai trai repetat de mai multe ori. Amintiri izolate intr-un colt de tine sperand sa nu te impiedici de ele in timp ce traiesti. Pentru ca te fac sa arzi acid consumandu-le substanta. Sau sa speri ca le stingi plangand cu apa din ochi.

Viata asta cateodata seamana cu o tigara care arde singura pentru ca nu are cine sa traga un fum…Intr-o lume plina de vicii. Suma tuturor viciilor nu este in stare sa arda un fum.
Ziua in care are sa rasara soarele din sufletul cuiva va fi inceptul povestii povestilor. Acea carte a cartilor care sa clinteasca din temelii tot ce stim despre viata. Sa rastoarne concepte si sa realcatuiasca Universul.
Pana atunci, ramanem la fel. Niste inadaptabili care distrug in fiecare secunda un vis. Propriul vis.
Si pentru ca textul de mai sus pare aproape tragic, ei bine, nu este. Contine doar revelatia renuntarii la o idee. Aceea ca soarele rasare dintr-un singur punct cardinal. Ca nu mai conteaza de unde o face cata vreme se iveste mereu.

Quoniam opus est mihi

Am invatat multe lucruri, cam prea multe pentru o singura viata…Am invatat sa-mi controlez starile, furiile, frustrarile si sa zambesc. Si cand mi-a fost bine. Dar si cand mi-a fost rau. Am invatat sa rad. Mult. Si mi-a facut bine sa rad mai intai de mine. De defectele mele, de alcatuirea mea, dar mai ales de actiunile mele.Am cunoscut oameni si am cunoscut oamenii. Unii m-au dezamagit.Destul de mult pentru o singura viata…altii mi-au dat aripi si m-au invatat ca aripile trebuiesc restituite dupa ce inveti sa zbori.De acolo de unde le-ai luat. Am avut bucurii dar mai ales dureri. Atat de mari incat uneori am fost in pragul caderii. Si n-am cazut.Pentru ca stiu sa rad.Pentru ca am invatat sa rad.Pentru ca am invatat sa trec peste fiecare durere cu seninatatea omului simplu. Atat de simplu ca m-a surprins si pe mine. Am inteles multe lucruri si multi oameni. Le-am acceptat, le-am circumstantiat atitudinile si am cautat solutii pentru fiecare. In timp ce nimeni nu a cautat solutii pentru mine. M-am incapatanat sa cred ca pot salva lumea. Nici macar nu stiu de la ce. In timp ce n-am incercat niciodata sa ma salvez pe mine. Pentru ca de asemeni n-am stiut de la ce…
Si pentru ca am constientizat prin asumare toate astea, de astazi am sa continui sa invat lucruri. Chiar daca mi-ar trebui inca vreo zece vieti sa le folosesc. Am sa-mi controlez in continuare starile, furiile si frustrarile. Dat fiind ca inca le am. Am sa zambesc in continuare, de-ar fi sa o fac de multe ori formal. Insa, voi refuza sa mai fiu dezamagita de ceva sau cineva. Apropos…am restituit aripile de acolo de unde le-am luat. Probabil voi avea in continuare bucurii. Si dureri. Am sa rad si de acum incolo de mine. N-am sa mai rad de altii. Costa mult. N-am sa mai vreau sa accept si sa circumstantiez atitudini. E prea multa risipa de energie si lumina. Or, de energie si lumina are nevoie vitala fiecare.
Nu voi mai vrea sa salvez lumea, pentru ca e utopic. Nici macar pentru mine nu identific amenintari de la care sa ma pot salva. De astazi am sa-mi rezerv intreg Universul in scopuri personale. Pentru ca am nevoie de energie. De lumina. Quoniam opus est mihi…