Astazi despre prezumtii…la apel prezumtia de nevinovatie.

rechizitoriuPrintre minunile actului de justitie modern, descopar o postare pe facebook, adaugata cu siguranta de un revoltat ce a simtit nevoia sa aduca la cunostinta opiniei publice actul continator de acuzatii , numele lui fiind rechizitoriu si emanand de la un procuror, indiferent cine ar fi el. In prima faza am citit. Am mai citit odata. M-am frecat la ochi si mi-am soptit ca nu poate fi adevarat. Dupa care am crezut ca este o gluma. Insa nu, nu este o gluma. Este un document al acuzarii care in final vorbeste despre prezumtia de nevinovatie. Consfintita de nspe mii de documente internationale, de constitutie, de textul de lege penal , cu rang de principiu in drept si cu aplicabilitate obligatorie. Ce spune principiul invocat de noi aci? Spune ca orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. Textul asta ar trebui sa aibe valoare biblica. Absoluta. Nimeni si nimic nu-i poate zdruncina valoarea.

Insa, cum suntem traitori in Romania, aflati ca se poate. Ce spune domnul procuror in speta de fata? Spune ca: prezumtia de nevinovatie de care se bucura orice persoana acuzata de comiterea unei infractiuni scade din intensitate pe masura ce ancheta inainteaza. Halucinant, nu? Asadar aceasta este modalitatea prin care un principiu sfant al dreptului, un echivalent al uneia din cele zece porunci, poate fi calcat in picioare… Nu ma pot abtine sa nu fac o comparatie. E cum ar fi , cu titlu de exemplu, sa interpretam minunatia asta in felul urmator; sa luam in calcul porunca x care spune sa nu ucizi. Perfect. In viziunea procurorului de fata, pe masura ce ancheta inainteaza se poate concluziona ca poti sa ucizi putin. Si dupa aia un pic mai mult…

Daca omul ce a edictat mizeria asta are probleme, fie cu intelegerea textului de lege, fie cu raportarea la propria constiinta, fie cu mai stiu eu ce, nu il cenzureaza nimeni? sau toti gandesc la fel? Nu il trimite nimeni acasa, nu-l trage nimeni de maneca sa ii spuna ca se afla pe aratura? In ce lume traim, si care este gradul de incredere pe care il mai poti acorda actului de justitie? Cate vieti distruse pentru care nu plateste nimeni vor fi existand gratie unor indivizi cu gandire discretionara precum al nostru de fata? Iar daca actele de acest gen raman fara efect si singurul lucru pe care il facem este sa ne lamentam, ne cam meritam soarta. Nu pot sa inteleg starea de acalmie si de neputinta a vocilor autorizate sa spuna, sa faca, sa intreprinda sau sa ia masuri cu privire la actiuni impotriva omului si a drepturilor lui. Cu siguranta ignoranta si complicitatea ne-au adus pana aici. Si cu siguranta ne vor duce mai departe. Intrebarea este pana unde? To be continue….

 

Reclame

Una calda,una rece…

Uite asa se traieste la noi. Dupa una calda vine una rece. Ieri Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis sa nu-si extradeze propriul cetatean in Canada. Laudabil. Dupa mizeriile facute de judele Adrian Podar de la Curtea de Apel femeii ce se lupta pentru a-si creste copilul, si cu siguranta la presiunile opiniei publice si ale presei, instanta suprema a decis sa nu o extradeze pe doamna Nedelcu. Decizia asta mi-a mers la suflet.Pentru ca este corecta si legala. Si mai ales umana, insa fara sa exceada cadrului legal asa cum spuneam. In sfarsit un semn de normalitate. Unul singur. Pentru ca aflam stupefiati, probabil unii dintre noi, ca Vali Vijelie a cantat in sala Conservatorului. Mai exact a inchiriat-o cu studenti cu tot sa-si inregistreze un videoclip. Omul cinstit pana in maduva oaselor a platit si sala si fiecare student in parte ce a participat la desfasurarea sa artistica. Nunta la Conservator !!! Am ascultat din curiozitate piesa lui Vijelie. Zic Vijelie dat fiind faptul ca niciodata nu am stiut cum il cheama pe omul asta. Piesa cu stil. Doar ca stilul lui. Ma intreb daca e de ras sau de plans….Dupa stirea asta cu Vijelie incerc sa dau de alta calda sa echilibrez situatia. Si nu gasesc. Descopar in schimb ca in anul 2016, in centrul metropolei Bucuresti, brava Politie romana imobilizeaza cu catuse la maini si la picioare un bolnav psihic. Ba il mai si corecteaza fizic.adica mai exact il bate. Asta in anii in care vorbim cu sfintenie despre respectarea drepturilor omului.

 

 

Incursiuni in mintea judecatorului…Judecătorul – Dumnezeul dreptăţii pe Pământ?

Nu pentru ca m-as considera nedreptatita personal cu toate ca sunt, nu pentru ca sunt revoltata cu toate ca sunt, si nici pentru ca justitia romana si-a batut inca odata joc de mine, incerc o incursiune in mintea judecatorului. Cel chemat sa imparta dreptatea echitabil si fara de repros. Intru justificarea demersului meu, redau mai jos un fragment din lucrarea reputatului judecator Ion Popa de la Curtea de Apel Bucuresti publicata in Revista Reflectii Academice in anul 2012. In opinia mea, scriitura domniei sale imi permite sa ma indoiesc, sa ma revolt, sa nu cred in impartialitatea judecatorului, sa ma tem de judecata discretionara si sfidatoare a acestuia si mai ales sa nu il privesc ca pe un Dumnezeu. Chiar daca se comporta in genera ca atare. oricare judecator va sa citeasca vreodata aceste randuri, daca o va face, fragmentul de mai jos, lucrare de specialitate de altfel, aproape izvor de drept, este cea mai buna aparare a mea. Daca un reputat judecator se indoieste de judecata judecatorilor, implicit se indoieste si de judecata domniei sale. Si atunci eu, cetateanul de rand, supus normei imperative a legii sa nu ma indoiesc? Cu toate implicatiile de rigoare am sa o fac. Am sa ma indoiesc pana in maduva oaselor de hotararile date de magistrat.Pentru ca am voie. Pentru ca nu este prohibit.Pentru ca nu cred in „Dumnezeul dreptatii pe Pamant”. Dar mai ales pentru ca s-a dovedit in mod frecvent ca dreptate nu exista. Si nici nu se imparte asa cum canoanele dreptului o impun. Judecatorul are la indemana in operatiunea de impartire a dreptatii in opinia mea trei concepte cu eficienta maxima. Textul de lege, constiinta si pe Dumnezeu. Fiecare din ele in pronuntarea unei solutii injuste ar trebui sa ii dea batai de cap. Sau sa il puna pe ganduri. Textul de lege pe care nu il poate incalca sau de la care nu se poate abate. Constiinta ce ar trebui sa il framante. Si Dumnezeu de care ar trebui sa ii fie frica. Si in acest sens, putini sunt magistratii care le folosesc dandu-le  eficienta atat de necesara in infaptuirea actului de justitie. M-am saturat sa vad oameni fluturati cu catusele la maini, acuzati de savarsirea unor infractiuni fantasmagorice, fara probe in dovedirea lor, dar cu efect imediat pentru viata omului respectiv. M-am saturat sa il vad dupa aceea ,pe acelasi individ incatusat cautandu-si dreptatea intru dovedirea nevinovatiei. imi creaza impresia unui joc de-a soarecele si pisica. Unii il iau, altii ii dau drumul. Unii il acuza, altii il scot nevinovat. Pare incredibil ce se intampla in justitia romaneasca. Nu mai stii in cine si in ce sa crezi. Deasupra tuturor acestor lucruri, si departe de orice fel de influenta ar fi trebuit sa stea judecatorul. Dar nu, pe el il gasesti fix in mijlocul acestui tumult. Contestat, huiduit, blamat, blestemat. Si departe de ideea impartirii dreptatii. Ma-ntreb si va intreb ce poate sta in mintea omului cu balanta in  mana cand stie ca solutia lui nu este cea corecta. Ce se afla in mintea judecatorului tributar justitiei drepte cand vede solutia confratelui afectata de nedreptate? Cu ce unitate de masura dimensioneaza existenta adevarului?

” Şi atunci, dacă eu cetăţean nu am deloc încredere în el şi în corectitudinea judecăţii lui, de ce l-aş considera pe judecător un fel de Dumnezeu al dreptăţii pe Pământ ? Ce m-ar împiedica să crâcnesc şi să mă revolt împotriva judecăţii lui? Cu ce justifică el o asemenea pretenţie, când eu sunt martorul anonim al unor atitudini discreţionare şi sfidătoare repetate ca regulă…” la tirada aceasta de intrebari nascuta de mintea reputatului  judecator Ion Popa raspunde intocmai tot domnia sa intr-o maniera deloc reprobabila.  ” Răspunsul, credem noi, este simplu şi destul de previzibil: “cetatea” va începe să se întrebe tot mai serios ce rost mai are să întreţină un costisitor şi necredibil judecător şi să respingă, sub diferite forme şi pretexte, judecata celui în care nu mai are pic de încredere, a judecătorului.” Ramane asadar in sarcina „cetatii” sa inlature magistratul nedemn, corupt ,lipsit de spirit de echitate, nedrept si fara de Dumnezeu. Ori cum acesta paseaza in gradina omului de rand responsabilitati imposibile, l-as intreba care sunt modalitatile prin care oamenii cetatii pot sa faca ordine si sa inlature costisitorul si necredibilul judecator, si nu sunt putini, de pe scaunul lui? Pun intrebarea in considerarea faptului ca domnia sa face parte din categoria judecatorilor drepti care seara cand ajung acasa pun capul pe perna linistiti si pot dormi asemenea.

 

Judecătorul – Dumnezeul dreptăţii pe Pământ?  Judecător dr. Ion Popa Curtea de Apel Bucureşti

„Contradicţia fundamentală cu care ne confruntăm în societatea românească de azi este dată de faptul că hotărârile judecătoreşti pe care suntem chemaţi să le aplicăm fără crâcnire constituie rezultatul activităţii unor persoane, judecătorii, pe care cetăţeanul, la nivel de masă, îi dispreţuieşte, poate îi şi urăşte, poate nu, dar cu siguranţă nu îi creditează cu acea încredere indispensabilă unui act de judecată, încredere care până la urmă constituie raţiunea de a fi a sistemului judiciar şi a judecătorului. Şi atunci, dacă eu cetăţean nu am deloc încredere în el şi în corectitudinea judecăţii lui, de ce l-aş considera pe judecător un fel de Dumnezeu al dreptăţii pe Pământ ? Ce m-ar împiedica să crâcnesc şi să mă revolt împotriva judecăţii lui? Cu ce justifică el o asemenea pretenţie, când eu sunt martorul anonim al unor atitudini discreţionare şi sfidătoare repetate ca regulă, în care de exemplu naşul judecător nu are o problemă de a judeca pe finul său avocat sau chiar parte în dosar, ori concubinul judecător pe concubina avocat ori parte? De ce să-l cred Dumnezeul dreptăţii pe Pământ când el, acoperit de sistemul său, cu aroganţă este interesat doar de măsura în care se vede el pe sine imparţial, nu de măsura sau dacă eu împricinat îl văd imparţial în judecată? De ce? Pornind de la aceste nedumeriri, va trebui să găsim răspuns unor alte inevitabile întrebări: are dreptul cetăţeanul să pretindă o judecată imparţială? Are obligaţia Statul să asigure cetăţeanului o judecată imparţială? Are dreptul cetăţeanul să se revolte dacă nu i se asigură o judecată imparţială? Are obligaţia cetăţeanul să respecte statul de drept, supunându-se hotărârii date de judecător? Răspunsul acestor întrebări este unul singur, afirmativ, el devoalând totuşi aceeaşi flagrantă contradicţie a societăţii româneşti: acceptarea de către cetăţean a exigenţelor unui stat de drept, dar contestarea făţişă şi dură a celor chemaţi să contureze dimensiunile statului de drept, în speţa de faţă, a judecătorilor. Rămâne credem la înţelepciunea celor care ştiu, pot şi vor să mai repare ceva, să redea românului încrederea în judecata dreaptă a semenilor săi şi să îl determine pe judecătorul român să conştientizeze că nu este nicidecum Dumnezeul dreptăţii pe pământ, ci doar un om supus greşelii care a cerut prin jurământ ajutor divin pentru a-l lumina într-o cât mai dreaptă judecată a semenilor săi. Că altfel ce…?, ar putea întreba plictisit un judecător prea puţin preocupat de aspecte de natura celor relevate aici prin succintele considerente de mai sus. Răspunsul, credem noi, este simplu şi destul de previzibil: “cetatea” va începe să se întrebe tot mai serios ce rost mai are să întreţină un costisitor şi necredibil judecător şi să respingă, sub diferite forme şi pretexte, judecata celui în care nu mai are pic de încredere, a judecătorului. În şedinţa sa din data de 30 octombrie 2012, Senatul României a respins cu argumente aplicarea unei hotărâri irevocabile pronunţate de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România în legătură cu incompatibilitatea unui senator. Q.E.D. În loc de concluzie redăm răspunsul autentic al unui ţăran la fel de autentic din România care, întrebat de reporter dacă are încredere în judecători a răspuns, într-un şi mai autentic stil moromeţian: “Încercăm. De-acum încolo”. Doamne-ajută.”

Romania cea fara de solutii…

Privesc naucita harta Romaniei si vad rosu in fata ochilor. La propriu. Ma strabate sentimentul trait in anii de imediat dupa revolutia din 89, sau ce o fi fost ea, in care Iliescu iesise invingator la puncte. Cu aproape 90 la suta. Asta pe langa lehamitea si nervii de rigoare. Ma uit la harta Bucurestiului si aproape imi vine sa plang. sau sa beau ceva. De ciuda. La  un sfer de veac diferenta lucrurile stau la fel. Nu inteleg de ce poporul asta nu pricepe care ii calea cea buna. sau macar aproximativ buna. Cum poti sa te duci la votul asta de doi lei si dupa atat amar de vreme sa il alegi pe Ion Iliescu. Pentru ca da, asa vad eu lucrurile. In incercarea bizara de a ma dezmetici, intru in bucluc si mai acatarii cand imi dau seama ca primarul Bucurestiului e tanti Firea. si nu stiu la ce sa ma astept…orizontul meu de asteptare este compromis total. Si ca situatia sa se agraveze am realizat ca nu a avut contracandidat. Nici macar nu ii trec in revista. Pentru ca nu merita atentie. A castigat detasat fostul partid al actualului Ion Iliescu din cauza lipsei de solutii. Sau solutie. Intreaga Romanie e ramasa fara de solutii. Aproape toti exponentii clasei politice sunt penali. Ori penali in devenire. Dupa votul asta Romania devine penala prin neasumare. Ciudata stare de spirit trebuie sa aibe cetateanul nevoit sa-si exprime optiunea. La stanga jale, la dreapta jale, in centru nimic. Si noi devenim de nimic in felul asta. Justitia a cazut in derizoriu prin solutiile ei, scena politica e un soi de desene animate cu oameni mari si personaje penibile, iar omul de rand priveste ca la circ. Si circul asta ii place. Pentru ca altfel nu-mi explic rezultatele naucitoare de la localele astea. Exercitiul asta prefigureaza deja parlamentarele. Infricosator…In tot acest timp privesc in jurul meu. Pe strada, pe geam, pe ici pe colo, si nu vad nici un chip ingrijorat. Lumea functioneaza in continuare intr-o ignoranta desavarsita. Intr-un dezinteres perfect.

Impasul in care ne aflam este dat de lipsa solutiilor. Da oameni buni! tara noastra nu mai are solutii. Pentru ca noi nu suntem in stare fie sa le producem, fie sa le identificam.Si nu-mi doresc sa aud pe careva plangandu-se. Indiferent de ce. Voi ati cerut si asta ati primit.O Romanie nefireasca. Chapeau!