Arestarea nelegala, devenita ireal legala intre timp…539 cpp, o gluma proasta…

Aveam de gand sa scriu un text cu pretentii de analiza. Nu mai am pretentii. Prefer sa mai fiu in stare doar sa fac analize, indiferent de natura lor. Sunt si voi ramane subiectiva cu privire la cauzele avand ca obiect reparare erori judiciare.

Drept pentru care este extrem de greu sa-mi pastrez coerenta si sa vorbesc despre texte legale ce nu mai au pic de moralitate in continutul lor.

Mult disputatul art.539 alin.2, este transat ca la sah. Fostii arestati achitati intre timp, sau dupa foarte mult timp, exceptand euforia solutiei de achitare cu greu probabil  obtinuta, in limbaj nejuridic, nu vor mai primi nimic. Adica, nu vor mai fi despagubiti pentru nedreptatea pe care propriul stat, sau agentii lui i-au cauzat-o.

Si mai simplu, daca faci puscarie nevinovat, cu exceptia unei strangeri de mana si pupaturi de la prieteni si familie, un alt soi de satisfactie echitabila nu mai primesti. Ce daca ai fost arestat, ce daca ti s-a distrus viata, statul tau dispune de destinul tau. Punct.

Povestea despre care vorbesc, incercand sa ma departez cat pot de exprimarea tehnica, a fost transata printr-o Decizie a Curtii Constitutionale ce poarta nr.48 din data de 16.02.2016 si continuata, dupa cate observ tot la insistentele Curtii de Apel Timisoara (din ratiuni care imi scapa si nici nu ma mai privesc) cu solutia data in  recursul in interesul legii de catre ICCJ (Decizia 15/2017), ambele ocupandu-se savant de textul art.539 alin.2 din Codul de procedura penala.

De ce Curtea Constitutionala a decis sa respinga o asemenea exceptie, ma depaseste. Si cred ca ne depaseste pe multi, juristi fiind in speta cu totii. De ce instanta de control constitutional a respins o exceptie de neconstitutionalitate, pe care in urma cu cativa ani o admisese pe aproape acelasi text (din vechiul cod; n.n. art.504 cpp), nu stiu sa raspund. Nu-mi permit sa raspund, nu vreau sa raspund…pentru ca as putea sa am raspunsuri ce contravin ordinii de drept….

Curtea reține că dispozițiile art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt similare prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, care au fost suspuse controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, și Decizia nr. 78 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, prin care s-a constatat că textul de lege criticat este o concretizare a principiului constituțional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituție, conform căruia „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii [… ]” și, pe cale de consecință, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condițiile legii. Prin aceleași decizii, Curtea a reținut că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968 nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiție, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege. De asemenea, Curtea a statuat în aceleași decizii că reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertății individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiție al acelor persoane care nu se regăsesc în unul din cazurile enumerate în art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, acestea având posibilitatea de a-și valorifica dreptul în justiție pe alte căi legale, dar în condițiile legii și urmând procedura prevăzută de lege. „

In viziunea mea, textul de mai sus a fost struto-camila ce a permis CCR sa si poata da cu stangul in dreptul de dragul de a o face. Apai daca impui obligatii instantei de judecata onor CCR,  indica-i legiuitorului sa inventeze si instrumentele necesare in acest sens.

Or, drept va spun ca decizia ICCJ nu ma mai da pe spate. In nici un fel. Era fireasca, avand in spate controlul constitutional pe text. ICCJ doar s-a jucat cu vietile celor pe care le mai abramburise candva…devenindu-i extrem de facila interpretarea pe modelul „asa vrem noi, asa decidem noi”…

Inca odata spun, ca actiunile de reparare erorii judiciare se resping pe banda. Se vor respinge in continuare. Pentru ca este legal in acest moment sa fie respinse. Pentru ca exista text care permite acest lucru. Dar nu este moral. Stiu, aveti sa spuneti ca nu tot ce este legal este si moral, si nu tot ce este moral este si legal…

Fuck off, domnilor si doamnelor magistrati al caror creier cu iz juridic si inflexiuni penale ati putut gandi pana acolo.

Si pentru ca Regina Constitutia spune ca justitia se face prin Inalta Curte si celelalte instante, as intreba-o retoric pe fosta sefa a ICCJ, actualmente judecator constitutional, cum ar fi inghitit povestea asta, daca in celebrul dosar in care domnia sa a fost parte, e-adevarat, vatamata, lucrurile se intorceau invers si  ar fi fost condamnata. Probabil pe nedrept. Intrebarea este un exercitiu ipotetic sau o eventuala speta scoala…nu astept raspunsul pentru ca il stiu. Ne-am fi aflat in fata unei lectii de drept veritabil, lectie pe care o dau toti cei care la un moment dat soarta ii arunca in partea cealalta a baricadei.

M-am saturat de voi pana in gat! M-am saturat de interesele voastre viitoare pe care le aparati strasnic pentru ca nu cumva sa calcati pe bec…Oricum ati calcat pe bec de mult. Intreg sistemul…

Nu mai am incredere in actul de justitie si nici in voi, facatorii lui…Oamenii se supun legii pentru ca legea sa se intoarca impotriva lor. Cu texte legale si constitutionale.

In fata infatuarii de care ati dat si dati dovada, si fac referire la un procent trecut cu mult de jumatate din numarul judecatorilor si procurorilor (specially), nu se va mai inclina nimeni. Cel mai dramatic timp este acela in care omul isi pierde si frica si respectul fata de cel care face justitia. iar timpul ala se pare ca nu este departe, daca nu schimbati directia de mers.

Eu nu va urez nimic. Pentru ca respectul meu l-ati pierdut. De frica nu mai vorbesc. Cat despre incredere, n-as vrea sa va spun ca prefer staborul…Aia par mai intelepti…sau cel putin deciziile lor…

  • acest text a fost scris la nervi; nu este un pamflet ci o gramada de nervi;
  • mai jos Decizia CCR 48/16.02.2016
  • nu ma mai obosesc sa caut si decizia 15/2017 a ICCJ , e inutil…
  • inventati dracului remedii.

 

 

 

DECIZIE 48 16_02_2016

Reclame

Despre onoarea nereperata…

Am ales sa revin inca odata asupra povestii cu solutia data de Curtea de Apel Ploiesti in dosarul sefei DNA in contradictoriu cu Antena 3 si cativa jurnalisti de acolo, avand ca obiect actiune in raspundere civila delictuala, ieri lovindu-ma doar suma acordata drept daune morale reclamantei Laura Codruta Kovesi, suma cifrata la in urma cursului valutar de astazi la 65.000 de euro. Despre lucrul asta am scris manifestandu-mi furia, motiv pentru care am fost taxata si etichetata, neargumentat intr-un mod destul de violent. Ba unii chiar m-au trimis la puscarie….ignorand probabil faptul ca am trecut pe acolo degeaba…

In momentul asta nu vreau sa vorbesc despre persoane si nici institutii media. Scot din context, pentru ca imi scria cineva mai devreme ca traim timpuri in care oricui i se poate intampla o nefacuta din asta, mai ales ca aflam in contemporaneitatea noastra ca unii se ocupa cu „paradeala” la cetateni. Lucrul asta ma uluieste. Repet, nu vorbim despre persoane ci doar despre situatii. Nu ma intereseaza institutia media, postul de televiziune sau jurnalistul/jurnalistii implicati. Ma uit doar la pericolul creat de solutiile unor judecatori diletanti. Si cunosc destui…

Asadar, curiozitatea m-a determinat sa citesc minuta solutiei. Si sa ma infurii din nou. Completul de judecata al Curtii de Apel Ploiesti pe langa suma considerabila acordata pe post de daune morale pentru reperarea onoarei sefei DNA, obliga respectivul post ca la fiecare buletin informativ sa-si ceara scuze public nu stiu pentru ce, ca textul pentru prezentarea scuzelor nu l-au trecut in minuta :)))))))). Adica, astia fiind televiziune de stiri au buletine informative cam din ora in ora cumva. Vreau sa vad chestia asta pusa in practica, pentru ca abia atunci am sa lesin de ras. Vazand cum orice buletin de stiri incepe cu: Ne cerem scuze public in sensul reperarii onoarei sefei DNA!

Si atunci, imaginati-va ca si eu la randu-mi am cerut publicarea hotararii, si eu am solicitat scuze public din partea statului meu care mi-a „tavalit” viata, familia, onoarea demnitatea si o alta multime de drepturi. Si nu le-am primit. Si jur ca inca as avea nevoie de ele. In aceleasi conditii de echitate. Pe un post de larga audienta, indiferent care ar fi acela, din ora in ora, statul meu sa-si prezinte scuze public pentru ca m-a paradit.

Sau macar sa recunoasca in vreun fel ca sunt cetatean de rangul 5 si nu se aplica scuzele publice. Acestea sunt primite doar de catre cei de rangul 1.

Si in felul acesta am sa inteleg ca raman cu onoarea nereperata.

Am sa pot dormi linistita vreodata in timpul ramas din viata mea?

 

 

CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE

CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE (Roma, 4.XI.1950) CEDO
Preambul

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, luând în consideraţie Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948;

considerând că această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă;

considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg;

hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a dreptului, să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală,

au convenit asupra celor ce urmează :
Articolul 1

Obligaţia de a respecta drepturile omului

Înaltele Părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în titlul I al prezentei Convenţii:

TITLUL I. Drepturi şi libertăţi

Articolul 2
Dreptul la viaţă

1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;

b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute.
c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.

Articolul 3
Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Articolul 4
Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate

1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.

2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.

3. Nu se consideră “muncă forţată sau obligatorie” în sensul prezentului articol:

a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de art. 5 din prezenta Convenţie sau în timpul în care se află în libertate condiţionată;

b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;

c) orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii;

d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civice normale.

Articolul 5
Dreptul la libertate şi la siguranţă

1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale :

a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţilor competente;

e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit.c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.

5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori a securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul :

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;

b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer ;

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

Articolul 7
Nici o pedeapsă fără lege

1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

Articolul 8
Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 9
Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 10
Libertatea de exprimare

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Articolul 11
Libertatea de întrunire şi de asociere

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.

Articolul 12
Dreptul la căsătorie

Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.

Articolul 13
Dreptul la un recurs efectiv

Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

Articolul 14
Interzicerea discriminării

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Articolul 15
Derogarea în caz de stare de urgenţă

1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsură strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.

2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la articolul 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la articolul 3, 4 (paragraf 1) şi 7.

3. Orice Înaltă Parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie de asemenea să informeze pe Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare, şi de la care dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile.

Articolul 16
Restricţii ale activităţii politice a străinilor

Nici o dispoziţie a articolelor 10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicând Înaltelor Părţi contractante să impună restrângeri activităţii politice a străinilor.

Articolul 17
Interzicerea abuzului de drept

Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această Convenţie.

Articolul 18
Limitarea aplicării restrângerilor drepturilor

Restrângerile care, în termenii prezentei Convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

 

TITLUL II. Curtea europeană a drepturilor omului

Articolul 19
Instituirea Curţii

Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru Înaltele Părţi contractante din prezenta Convenţie şi din Protocoalele sale, se instituie o Curte europeană a Drepturilor Omului, numită în continuare “Curtea” . Ea funcţionează permanent.

Articolul 20
Numărul judecătorilor

Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal celui al Înaltelor Părţi contractante.

Articolul 21
Condiţii de exercitare a funcţiilor

1. Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă consideraţie morală şi să întrunească condiţiile cerute pentru exercitarea unei înalte funcţiuni judiciare sau să fie jurişti având o competenţă recunoscută.

2. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlu individual.

3. Pe durata mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nici o activitate incompatibilă cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate integrală; orice problemă ridicată în aplicarea acestui paragraf este rezolvată de către Curte.

Articolul 22
Alegerea judecătorilor

1. Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei Înalte Părţi contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă de trei candidaţi prezentaţi de Înalta Parte contractantă.

2. Aceeaşi procedură este urmată pentru a completa Curtea în cazul adeziunii a noi Înalte Părţi contractante şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante.

Articolul 23
Durata mandatului

1. Judecătorii sunt aleşi pentru o durată de şase ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi, mandatele unei jumătăţi din numărul judecătorilor desemnaţi la prima alegere se vor încheia la împlinirea a trei ani.

2. Judecătorii al căror mandat se va încheia la împlinirea perioadei iniţiale de trei ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de Secretarul General al Consiliului Europei, imediat după alegerea lor.

3. Pentru a asigura, în măsura posibilului, reînnoirea mandatelor unei jumătăţi din numărul judecătorilor la fiecare trei ani, Adunarea Parlamentară poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, să decidă ca unul sau mai multe mandate ale judecătorilor ce urmează să fie aleşi vor avea o altă durată decât cea de şase ani, fără ca totuşi ea să poată depăşi nouă ani sau să fie mai mică de trei ani.

4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Adunarea Parlamentară aplică paragraful precedent, repartizarea mandatelor se face prin tragere la sorţi efectuată de Secretarul General al Consiliului Europei imediat după alegere.

5. Judecătorul ales în locul unui judecător al cărui mandat nu a expirat duce la sfârşit mandatul predecesorului său.

6. Mandatul judecătorilor se încheie atunci când ei împlinesc 70 ani.

7. Judecătorii rămân în funcţiune până la înlocuirea lor. Ei continuă totuşi să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi.

Articolul 24
Revocarea

Un judecător nu poate fi înlăturat din funcţiile sale decât dacă ceilalţi judecători decid, cu majoritate de două treimi, că el a încetat să răspundă condiţiilor necesare.

Articolul 25
Grefa şi secretarii juridici

Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organisme sunt stabilite prin regulamentul Curţii. Ea este asistată de secretari juridici.

Articolul 26
Adunarea plenară a Curţii

Curtea reunită în Adunare plenară

a) alege, pentru o durată de trei ani, Preşedintele său şi unul sau doi vice-preşedinţi; ei pot fi realeşi;
b) constituie Camere pentru o perioadă determinată;
c) alege Preşedinţii Camerelor Curţii, care pot fi realeşi;
d) adoptă regulamentul Curţii, şi
e) alege grefierul şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi.

Articolul 27
Comitete, Camere şi Marea Cameră

1. Pentru examinarea cauzelor aduse înaintea sa, Curtea se constituie în comitete de trei judecători, în Camere de şapte judecători şi într-o Mare Cameră de şaptesprezece judecători. Camerele Curţii constituie comitetele pentru o perioadă determinată.

2. Judecătorul ales în numele unui stat parte la litigiu este membru de drept al Camerei şi al Marii Camere; în cazul absenţei acestui judecător, sau atunci când el nu-şi poate desfăşura activitatea, acest stat parte desemnează o persoană care să activeze în calitate de judecător.

3. Fac de asemenea parte din Marea Cameră Preşedintele Curţii, vicepreşedinţii, preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi conform regulamentului Curţii. Când cauza este deferită Marii Camere în virtutea articolului 43, nici un judecător al Camerei care a emis hotărârea nu poate face parte din aceasta, cu excepţia Preşedintelui Camerei şi a judecătorului ales în numele statului parte interesat.

Articolul 28
Declaraţii de inadmisibilitate ale comitetelor

Un comitet poate, prin vot unanim, să declare inadmisibilă sau să radieze de pe rol o cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34 când o astfel de decizie poate fi luată fără examinare complementară. Decizia este definitivă.

Articolul 29
Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi fondului

1. Dacă nici o decizie nu a fost luată în virtutea articolului 28, o Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi fondului cererilor individuale introduse în virtutea articolului 34.

2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi fondului cererilor statale introduse în virtutea articolului 33.

3. În afara deciziei contrare a Curţii în cazuri excepţionale, decizia asupra admisibilităţii este luată în mod separat.

Articolul 30
Desesizarea în favoarea Marii Camere

În situaţia în care cauza adusă înaintea unei Camere ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea Convenţiei sau a protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre emisă anterior de Curte, Camera poate, atât timp cât ea nu a emis hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere, în afara cazului în care una din părţi nu se opune la aceasta.

Articolul 31
Atribuţiile Marii Camere

Marea Cameră

a) se pronunţă asupra cererilor introduse în virtutea articolului 33 sau a articolului 34 atunci când cauza i-a fost deferită de Cameră în virtutea articolului 30 sau când cauza i-a fost deferită în virtutea articolului 43; şi

b) examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea articolului 47.

Articolul 32
Competenţa Curţii

1. Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a protocoalelor sale care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute de articolele 33, 34 şi 47.

2. În caz de contestare a competenţei, Curtea hotărăşte.

Articolul 33
Cauze interstatale

Orice Înaltă Parte contractantă poate sesiza Curtea de orice încălcare a dispoziţiilor Convenţiei şi protocoalelor sale pe care o socoteşte imputabilă unei alte Înalte Părţi contractante.

Articolul 34
Cereri individuale

Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretind victimă a unei încălcări, de către una din Înaltele Părţi contractante, a drepturilor recunoscute în Convenţie sau protocoalele sale. Înaltele Părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nici o măsură exerciţiul eficace al acestui drept.

Articolul 35
Condiţiile de admisibilitate

1. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum este stabilit conform principiilor de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de şase luni, începând cu data deciziei interne definitive.

2. Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34, dacă

a) ea este anonimă; sau

b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare, şi dacă ea nu conţine fapte noi.

3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34, atunci când ea consideră cererea incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau ale protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau abuzivă.

4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.

Articolul 36
Terţa intervenţie

1. În orice cauză aflată în faţa unei Camere sau a Marii Camere, o Înaltă Parte contractantă al cărei cetăţean este reclamantul are dreptul de a prezenta observaţii scrise şi de a lua parte la audieri.

2. În interesul bunei administrări a justiţiei, Preşedintele Curţii poate invita orice Înaltă Parte contractantă care nu este parte în instanţă sau orice persoană interesată, alta decât reclamantul, să prezinte observaţii scrise sau să ia parte la audieri.

Articolul 37
Radierea

1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:

a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau
b) litigiul a fost rezolvat; sau
c) pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii.

Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale o cere.

2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că împrejurările o justifică.

Articolul 38
Examinarea contradictorie a cauzei şi procedura de rezolvare prin bună înţelegere

1. În cazul în care Curtea declară o cerere admisibilă, ea

a) continuă examinarea contradictorie a cauzei împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, procedează la o anchetă pentru a cărei conducere eficientă statele interesate vor furniza toate facilităţile necesare;
b) se pune la dispoziţia celor interesaţi în vederea ajungerii la rezolvarea prin bună înţelegere a cauzei, care să se inspire din respectarea drepturilor omului astfel cum le recunoaşte Convenţia şi protocoalele sale.

2. Procedura descrisă la paragraful 1 litera b) este confidenţială.

Articolul 39

Rezolvarea prin bună înţelegere

În cazul rezolvării prin bună înţelegere, Curtea scoate cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la o scurtă expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate.

Articolul 40
Audierea publică şi accesul la documente

1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, motivată de circumstanţe excepţionale.

2. Documentele depuse la grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care Preşedintele Curţii nu decide altfel.

Articolul 41
Satisfacţia

Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.

Articolul 42
Hotărârile Camerelor

Hotărârile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor articolului 44, paragraful 2.

Articolul 43
Retrimiterea în faţa Marii Camere

1. Într-un termen de trei luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte a cauzei poate, în cazuri excepţionale, să ceară retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere.

2. Un colegiu de cinci judecători al Marii Camere acceptă cererea în cazul în care cauza ridică o problemă gravă relativă la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general.

3. Dacă colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei printr-o hotărâre.

Articolul 44
Hotărâri definitive

1. Hotărârea Marii Camere este definitivă.

2. Hotărârea unei Camere devine definitivă

a) atunci când părţile declară că ele nu vor cere retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere; sau
b) trei luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută; sau
c) atunci când colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată în aplicarea articolului 43.

3. Hotărârea definitivă este publicată.

Articolul 45
Motivarea hotărârilor şi deciziilor

1. Hotărârile, precum şi deciziile care declară cererile admisibile sau inadmisibile, sunt motivate.

2. Dacă hotărârea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător va avea dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale individuale.

Articolul 46
Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor

1. Înaltele Părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile la care ele sunt părţi.

2. Hotărârea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează punerea ei în executare.

Articolul 47
Avize consultative

1. Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a protocoalelor sale.

2. Aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de întinderea drepturilor şi libertăţilor definite în Titlul I al Convenţiei şi
în protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut de Convenţie.

3. Decizia Comitetului Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin votul cu majoritate al reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din Comitet.

Articolul 48
Competenţa consultativă a Curţii

Curtea decide dacă cererea de aviz prezentată de Comitetul Miniştrilor ţine de competenţa sa, aşa cum este definită de articolul 47.

Articolul 49
Motivarea avizelor consultative

1. Avizul Curţii trebuie motivat

2. Dacă avizul nu exprimă în tot sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale individuale.

3. Avizul Curţii este transmis Comitetului Miniştrilor.

Articolul 50
Cheltuieli de funcţionare a Curţii

Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei.

Articolul 51
Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor

Judecătorii se bucură, pe timpul exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute de articolul 40 al Statutului Consiliului Europei şi de Acordurile încheiate în virtutea acestui articol.

TITLUL III. Dispoziţii diverse

Articolul 52
Anchetele Secretarului General

Oricare Înaltă Parte contractantă va furniza, la solicitarea Secretarului General al Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul său intern asigură aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei Convenţii.

Articolul 53
Salvgardarea drepturilor omului recunoscute

Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei Părţi contractante sau oricărei alte convenţii în care această Parte contractantă este parte.
Articolul 54
Puterile Comitetului Miniştrilor

Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu aduce atingere competenţelor conferite Comitetului Miniştrilor prin Statutul Consiliului Europei.

Articolul 55
Renunţarea la alte moduri de reglementare a diferendelor

Înaltele Părţi contractante renunţă reciproc, în afară unei înţelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convenţiile sau de declaraţiile care există între ele, în vederea supunerii, pe calea cererii, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de numita Convenţie.

Articolul 56
Aplicarea teritorială

1. Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior, să declare, prin notificare adresată Secretarului General al Consiliului Europei, că prezenta Convenţie se va aplica, în conformitate cu paragraful 4 al prezentului articol, tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigură.

2. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând din a treizecea zi socotită de la data la care Secretarul General al Consiliului Europei va fi primit această notificare.

3. În respectivele teritorii dispoziţiile prezentei Convenţii vor fi aplicate ţinând seama de necesităţile locale.

4. Orice Stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate ulterior, în orice moment, să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie că acceptă competenţa Comisiei de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform articolului 34 din prezenta Convenţie.

Articolul 57
Rezerve

1. Oricare Stat poate, în momentul semnării prezentei Convenţii sau al depunerii instrumentului său de ratificare, să formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a Convenţiei, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu această dispoziţie. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol.

2. Orice rezervă emisă conform prezentului articol necesită o scurtă expunere privind legea în cauză.

Articolul 58
Denunţarea

1. O Înaltă Parte contractantă nu poate denunţa prezenta Convenţie decât după expirarea unui termen de cinci ani începând cu data intrării în vigoare a Convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui preaviz de şase luni, dat printr-o notificare adresată Secretarului General al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte Părţi contractante.

2. Această denunţare nu poate avea drept efect să dezlege Înalta Parte contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta Convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea îşi produce efectele.

3. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi Parte la prezenta Convenţie orice Parte contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului Europei.

4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea ce priveşte orice teritoriu pentru care ea a fost declarată aplicabilă potrivit articolului 56.

Articolul 59
Semnarea şi ratificarea

1. Prezenta Convenţie este deschisă spre semnare Membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Ratificările vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

2. Prezenta Convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare.

3. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, Convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.

4. Secretarul General al Consiliului Europei va notifica tuturor Membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a Convenţiei, numele Înaltelor Părţi contractante care au ratificat-o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenită ulterior.

Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General va transmite copie certificate tuturor semnatarilor.

 

Conventia CEDO – Protocolul 1
PROTOCOLUL ADIŢIONAL
la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale
Paris, 20.III.1952

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în Titlul I al Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare “Convenţia”),

Au convenit asupra celor ce urmează :

Articolul 1
Protecţia proprietăţii

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

Articolul 2
Dreptul la instruire

Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.

Articolul 3
Dreptul la alegeri libere

Înaltele Părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Articolul 4
Aplicarea teritorială

Orice Înaltă Parte contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării prezentului protocol sau în orice alt moment ulterior, să comunice Secretarului General al Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura în care aceasta se angajează ca dispoziţiile prezentului protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia respectivă şi ale căror relaţii internaţionale aceasta le asigură.

Orice Înaltă Parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului precedent poate, după un anumit interval de timp, să comunice o nouă declaraţie care să modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau care să pună capăt aplicării dispoziţiilor prezentului protocol cu privire la un anumit teritoriu.

O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în conformitate cu paragraful 1 din articolul 56 al Convenţiei.

Articolul 5
Relaţiile cu Convenţia

Înaltele Părţi contractante vor considera articolele 1, 2, 3 şi 4 din acest protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se vor aplica în consecinţă.

Articolul 6
Semnarea şi ratificarea

Prezentul Protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei, semnatari ai Convenţiei; el va fi ratificat o dată cu Convenţia sau după ratificarea acesteia. El va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. Pentru oricare semnatar care îl va ratifica ulterior, protocolul va intra în vigoare o dată cu depunerea instrumentului de ratificare.

Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul General al Consilului Europei, care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat protocolul.

Încheiat la Paris, la 20 martie 1952, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.

 

Conventia CEDO – Protocolul 4
la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale recunoscând anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în Convenţie şi în primul Protocol adiţional la Convenţie

Strasbourg, 16.IX.1963

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în Titlul I al Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare “Convenţia”) şi în articolele 1-3 din primul Protocol adiţional la Convenţie, semnat la Paris la 20 martie 1952,

au convenit asupra celor ce urmează :

Articolul 1
Interzicerea privării de libertate pentru datorii

Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală.

Articolul 2
Libertatea de circulaţie

1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa.

2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.

3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Articolul 3
Interzicerea expulzării cetăţenilor proprii

1. Nimeni nu poate fi expulzat, printr-o măsură individuală sau colectivă, de pe teritoriul statului al cărui cetăţean este.

2. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al cărui cetăţean este.

Articolul 4
Interzicerea expulzărilor colective de străini

Expulzările colective de străini sunt interzise.

Articolul 5
Aplicarea teritorială

1. Oricare Înaltă Parte contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării prezentului Protocol sau în orice moment ulterior, să comunice Secretarului General al Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura în care ea se angajează ca dispoziţiile prezentului Protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia respectivă şi ale căror relaţii internaţionale ea le asigură.

2. Orice Înaltă Parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului precedent poate, periodic, să comunice o nouă declaraţie prin care să modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau prin care să pună capăt aplicării dispoziţiilor prezentului Protocol cu privire la un anumit teritoriu.

3. O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind făcută în conformitate cu paragrafului 1 din articolul 56 al Convenţiei.

4. Teritoriul oricărui Stat la care se aplică prezentul Protocol, în virtutea ratificării sau a acceptării sale de către respectivul Stat, şi fiecare dintre teritoriile cu privire la care Protocolul se aplică, în virtutea unei declaraţii semnate de respectivul stat conform prezentului articol, vor fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirilor la teritoriul unui stat, făcute de articolele 2 şi 3.

5. Orice stat care a făcut o declaraţie conform paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie că acceptă competenţa Curţii de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, aşa cum prevede articolul 34 al Convenţiei, în virtutea articolelor 1 – 4 ale prezentului Protocol sau a unora dintre ele.

Articolul 6
Relaţiile cu Convenţia

Înaltele Părţi contractante vor considera articolele 1 – 5 ale acestui Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se vor aplica în consecinţă.

Articolul 7
Semnarea şi ratificarea

1. Prezentul Protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei, semnatari ai Convenţiei; el va fi ratificat odată cu Convenţia sau după ratificarea acesteia. El va intra în vigoare după depunerea a cinci instrumente de ratificare. Pentru oricare semnatar care îl va ratifica ulterior, Protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de ratificare.

2. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat Protocolul.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest sens, au semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Strasbourg, la 16 septembrie 1963, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.

 

Conventia CEDO – Protocolul 6
Privind abolirea pedepsei cu moartea
Strasbourg, 28.IV.1983

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare “Convenţia”),

Considerând că progresele intervenite în mai multe State membre ale Consiliului Europei exprimă o tendinţă generală în favoarea abolirii pedepsei cu moartea,

Au convenit asupra celor ce urmează :

Articolul 1
Abolirea pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat.

Articolul 2
Pedeapsa cu moartea în timp de război

Un Stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte săvârşite în timp de război sau de pericol iminent de război; o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât în cazurile prevăzute de această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale. Statul respectiv va comunica Secretarului General al Consiliului Europei dispoziţiile aferente ale legislaţiei în cauză.

Articolul 3
Interzicerea derogărilor

Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul articolului 15 din Convenţie nu este îngăduită.

Articolul 4
Interzicerea rezervelor

Nici o rezervă la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul articolului 57 din Convenţie nu este admisă.

Articolul 5
Aplicarea teritorială

1. Orice Stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica prezentul Protocol.

2. Orice Stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului Protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu, în prima zi a lunii care urmează datei primirii declaraţiei de către Secretarul General.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată Secretarului General. Retragerea va produce efecte din prima zi a lunii care urmează datei primirii notificării de către Secretarul General .

Articolul 6
Relaţiile cu Convenţia

Statele Părţi consideră articolele 1 – 5 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dsipoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 7
Semnarea şi ratificarea

Prezentul Protocol este deschis spre semnare Statelor membre ale Consiliului Europei, semnatare ale Convenţiei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un Stat membru al Consiliului Europei nu va putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul Protocol fără ca, simultan sau anterior, să fi ratificat Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

Articolul 8
Intrarea în vigoare

1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei la care cinci State membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin Protocol conform dispoziţiilor articolului 7.

2. Pentru orice Stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prim zi a lunii care urmează datei depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 9
Funcţiile de depozitar

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica Statelor membre ale Consiliului :

a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform articolelor 5 şi 8;

d) orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Strasbourg, la 28 aprilie 1983, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va transmite o copie certificată fiecăruia dintre Statele membre ale Consiliului Europei.

 

PROTOCOLUL nr. 7
Strasbourg, 22.11.1984

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol,

Hotărâte să ia noi măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi şi libertăţi prin Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, (denumită în continuare “Convenţia”);

Au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1
Garanţiile procedurale în caz de expulzare a strănilor

1. Un străin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui Stat nu poate fi expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform legii şi el trebuie să poată :

a) să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării sale;

b) să ceară examinarea cazului său, şi

c) să ceară să fie reprezentat în acest scop în faţa autorităţii competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate.

2. Un străin poate fi expulzat înainte de exercitarea drepturilor enumerate în paragraful 1 a), b) şi c) al acestui articol, atunci când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate naţională.

Articolul 2
Dreptul la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală

1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.

Articolul 3
Dreptul de compensare în caz de eroare judiciară

Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în Statul respectiv, cu expecţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.

Articolul 4
Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori

1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi Stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui Stat.

2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.

3. Nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul articolului 15 din Convenţie.

Articolul 5
Egalitatea dintre soţi

Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică Statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor.

Articolul 6
Aplicarea teritorială

1. Orice Stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica prezentul Protocol, precizând măsura în care el se angajează ca dispoziţiile prezentului Protocol să se aplice acestui sau acestor teritorii.

2. Orice stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului Protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de două luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul General.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată Secretarului General. Retragerea sau modificarea va produce efecte în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de două luni de la data primirii notificării de către Secretarul General.

4. O declaraţie potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în conformitate cu paragraful 1 din articolul 56 al Convenţiei.

5. Teritoriul oricărui Stat cu privire la care prezentul Protocol se aplică în virtutea ratificării, a acceptării sau a aprobării sale de către Statul respectiv şi fiecare din teritorile cu privire la care Protocolul se aplică în baza unei declaraţii făcute de respectivul Stat, conform prezentului articol, pot fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirii la teritoriul unui Stat făcute la articolul 1.

6. Orice stat care a făcut o declaraţie conform paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie că acceptă competenţa Curţii de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform articolului 34 al Convenţiei, în virtutea articolelor 1 – 5 ale prezentului Protocol.

Articolul 7
Relaţiile cu Convenţia

Statele Părţi consideră articolele 1 – 6 ale prezentului Protocol ca articolele adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 8
Semnarea şi ratificarea

Prezentul Protocol este deschis spre semnare Statelor membre ale Consililui Europei care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un Stat membru al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără să fi ratificat simultan sau anterior Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

Articolul 9
Intrarea în vigoare

1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de două luni de la data la care şapte State membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin Protocol conform dispoziţiilor articolului 8.

2. Pentru orice Stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de două luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 10
Funcţia de depozitar

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica tuturor Statelor membre ale Consiliului Europei :

a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform articolelor 6 şi 9;

d) orice alt act, notificare sau declaraţie având legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul protocol.

Încheiat la Strasbourg, la 22 noiembrie 1984, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre Statele membre ale Consiliului Europei.

 

PROTOCOLUL NR. 12
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI
ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol,

Luând în considerare principiul fundamental în virtutea căruia toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul la o protecţie egală din partea legii,

Hotărâte să ia noi măsuri pentru promovarea egalităţii tuturor persoanelor prin garantarea colectivă a unei interziceri generale a discriminării, prin intermediul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „Convenţia”),

Reafirmând că principiul nediscriminării nu împiedică statele părţi să ia măsuri pentru promovarea unei egalităţi depline şi efective, cu condiţia existenţei unei justificări obiective şi rezonabile a acestor măsuri,

Au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1 – Interzicerea generală a discriminării

1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1.

Articolul 2 – Aplicarea teritorială

1. Orice stat poate, la data semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare sau aprobare, să indice teritoriul sau teritoriile cărora li se va aplica prezentul Protocol.
2. Orice stat poate, la orice dată ulterioară, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului Protocol asupra oricărui alt teritoriu indicat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare, în ceea ce priveşte acest teritoriu, în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul General.
3. Orice declaraţie făcută în temeiul celor două paragrafe precedente poate fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu indicat în declaraţie, printr-o notificare adresată Secretarului General. Retragerea sau modificarea va produce efecte în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data primirii acestei notificări de către Secretarul General.
4. O declaraţie făcută conform prezentului articol va fi considerată ca fiind facută conform paragrafului 1 al Articolului 56 din Convenţie.
5. Orice stat care a făcut o declaraţie conform paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau mai multe dintre teritoriile vizate în declaraţie că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau grupurilor de particulari, în conformitate cu articolului 34 al Convenţiei, referitoare la articolul 1 al prezentului Protocol.

Articolul 3 – Raportarea la Convenţie

Statele părţi consideră articolele 1 şi 2 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei vor fi aplicate în mod corespunzător.

Articolul 4 – Semnarea şi ratificarea

Prezentul Protocol va fi deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără a ratifica în prealabil sau simultan Convenţia. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

Articolul 5 – Intrarea în vigoare

1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data la care zece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin prezentul Protocol, conform prevederilor articolului 4.
2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin prezentul Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data depunerii instrumentelor de ratificare, acceptare sau aprobare.

Articolul 6 – Funcţiile depozitarului

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica tuturor statelor membre ale Consiliului Europei:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare sau aprobare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform articolelor 2 şi 5;
d) orice alt act, notificare sau comunicare având legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Roma, la data de 04 noiembrie 2000 în limbile engleză şi franceză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va transmite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei.

 

PROTOCOLUL nr. 13
la Conventia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, cu privire la abolirea cu moartea în orice împrejurări

(Vilnius, 3.V.2002)

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol,

Convinse că dreptul oricărei persoane la viaţă este valoarea fundamentală într-o societate democratică, şi că abolirea pedepsei cu moartea este esenţială pentru protecţia acestui drept şi la deplina recunoaştere a demnităţii inerente oricărei fiinţe umane;

Dorind să consolideze protecţia dreptului la viaţă garantat de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (în continuare „Convenţia”);

Notând că Protocolul nr. 6 al Convenţiei cu privire la abolirea pedepsei cu moartea, semnat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, nu exclude pedeapsa cu moartea pentru unele acte comise în timpul războiului sau în timpul unui pericol iminent de război;

Hotărâte să facă ultimul pas pentru abolirea pedepsei cu moartea în orice împrejurări,

Au convenit asupra următoarelor:

Articolul 1
Abolirea pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsă nici executat.

Articolul 2
Interzicerea derogărilor

În termenii articolului 15 din Convenţie faţă de dispoziţiile prezentului Protocol nici o derogare nu este autorizată.

Articolul 3
Interzicerea rezervelor

În termenii articolului 57 din Convenţie nu este admisă nici o rezervă la dispoziţiile prezentului Protocol.

Articolul 4
Aplicarea teritorială

1. Orice Stat poate, la momentul semnării sau la momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica prezentul Protocol.

2. Orice Stat poate, la orice moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al Consiliului Europei să extindă aplicarea prezentului Protocol la orice alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul General.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată Secretarului General. Retragerea sau modificarea va produce efecte în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data primirii notificării de către Secretarul General.

Articolul 5
Relaţiile cu Convenţia

Statele Părţi consideră articolele 1-4 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 6
Semnarea şi ratificarea

Prezentul Protocol este deschis spre semnare Statelor membre ale Consiliului Europei care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un Stat membru al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără să fi ratificat simultan sau anterior Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

Articolul 7
Intrarea în vigoare

1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data la care zece State membre ale Consiliului Euroei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin prezentul Protocol conform dispoziţiilor articolului 6.

2. Pentru orice Stat membru care-şi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 8
Funcţia de depozitar

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica tuturor Statelor membre ale Consiliului Europei:

a) orice semnare;
b) depunerea oricărei instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform articolelor 4 şi 7;
d) orice alt act, notificare sau declaraţie, având legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Vilnius, la 3 mai 2002, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre Statele membre ale Consiliului Europei.

O sedinta CSM vazuta de pe celalalt trotuar…

Deunazi, privind mai mult decat contrariata si a nu stiu cata oara o sedinta a CSM, inalt for al magistratilor din Romania am trecut prin cateva stari posibile. Finalitatea cumulului de stari, oricat de importanta a parut a fi continutul sedintei cu pricina a fost o spasmodica stare de ras. Pentru ca nu mai are sens oameni buni sa plangem dat fiind faptul ca platim un tribut ancestral combinatiei dintre paine si circ.
Cum spuneam, pentru ca tebuie sa spun si ii accesibila oricui inregistrarea,fac vorbire aci despre sedinta CSM din 9 noiembrie a anului de gratie in care ne aflam, aceea in care respectabila institutiune dadu aviz negativ pe deja celebrele si mult disputatele legi ale justitiei. Pentru ca la cat vant de schimbare a batut peste ele, nici macar nu mai stim care ii continutul lor final. Sau ce mai sunt ele dupa atatea avizari.
Ca un om cat de cat obisnut , cu ceva pretentii de normalitate si oaresce interes pentru problemele sociale ale tarisoarei in care subzist, si cu nitica scoala, nu multa ca strica, dar cu un interes justificat si chiar provocat pentru actul de justitie, cum spuneam, m-am asezat in fata monitorului si am participat cu mintea live la sedinta cea pricinoasa.
Si cum is o individa conclusiva uneori, n-am sa vorbesc despre lucrurile dezbatute deja in sfera asta de interes, ci am sa scriu aci despre socul pe care l-am avut urmarind cu sufletul la gura derularea acestei povesti cu iz juridic cu privire la un singur aspect intamplat.
Prima chestiune sesizata larg fu agresivitatea limbajului. Pe alocuri chiar rautatea lui. Basca mistourile aferente. Si mi-am zis in mintea mea ca reprezentantii magistratilor, fie ei judecatori sau procurori, au un simt al umorului remarcabil. Ridicat la rang de misto. Glume cu iz suburban si penal. Deformatie profesionala mi-am zis…
Trecand peste stilul absolut delicios am ajuns intr-un moment in care Presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie asezata scaun langa scaun cu Ministrul Justitiei, personaje extrem de importante in cheia acestei sedinte, ataca cu un discurs vrut a fi ironic ordinea de zi. Si ce aflu eu, si probabil si altii de la doamna judecator, al mai judecator dintre toti, ca doara este presedinta instantei supreme; aflu siderata ca doamna nu stia de ce se afla acolo; nu stia ce este chemata sa avizeze, pentru ca aflase domnia sa din presa, da..da..din presa, ca ministrul de resort dus cu treaba La Bruxelles banuiesc, nu stiu ce mantocarise domnia sa pe acolo mintindu-i pe internationalii aia cu privire la legile justitiei romanesti si nevoia cronica de reforma a acesteia.
Revolta doamnei o detectai ca fiind una serioasa, demna de Caragiale in scrierile lui. Dupa ce m-am dezmeticit, lovita in plex de framantarile magistratului suprem, m-am intrebat de ce Dumnezeu domnia sa nu stie ce are de avizat in ziua aia. Pai, ori a ajuns tarziu si n-a avut timp sa citeasca, ori n-a fost informata corespunzator de catre secretara, ori…chiar nu stia ce acte normative numite generic legile justitiei are in fata.
la finalul discursului ironico-interogatoriu, sub privirea obladuitoare si aparent calma a ministrului de justitie mi s-a blocat mintea. Si-am mirosit un potential conflict intre doua personaje cheie ale actului de justitie.
Momentul hilar a fost salvat de nervii deloc proverbiali ai ministrului de justitie, profesor universitar, pedagog de scoala veche, ce n-a mai rezistat alegatiilor doamnei supreme si pe un ton corect din punct de vedere tehnic, dar usor iritat a venit cu cateva replici de zile mari. Dar in egala masura extrem de sugestive, catre directe adresate auditoriului si specially doamnei ICCJ.
Pentru a nu strica farmecul si spumosenia acestora, am sa le redau mai jos, asa cum au sunat din gura ministrului ca raspuns la intrebarea celui mai inalt magistrat care nu stia ce trebuie sa avizeze.Care nu avea certitudini si era confuza.

„Fiecare este liber sa inteleaga ce vrea,fiecare este liber sa inteleaga ce poate, si fiecare este liber sa se exprime astfel cum coordonatele profesionale si personale ii permite.
Dvs ati lucrat in MJ, daca ar fi sa va dau o replica, si stiti sau ar fi trebuit sa stiti, eu prezum ca stiti, faptul ca nu te duci in fata unor inalti oficiali sa vorbesti despre ce era sa fie…Nu m-am dus sa fac istoria procesului legislativ ci actualitatea procesului legislativ” – incheie apoteotic domnia sa.

Inteleaga, vorba ministrului, fiecare ce poate, fiecare ce vrea sau ce e liber si lasat sa inteleaga…
Restul a fost can-can cu iz de scandal, produs in interiorul institutiei care ar trebui sa fie garantul independentei justitiei. Nervi, istericale, argumente contondente, violenta verbala, o mana de oameni liberi pusi la munct de furia celorlalti de is mai multi,si intr-un final dupa 3 ore de travaliu, iesi copilul mort si avizul negativ pentru legile justitiei.
Traiasca actul de justitie! Traiasca avizul oricare ar fi el! Halal reforma sa ne fie!!!

Despre puterea naivitatii…

Am invatat curajul de a trai frumos. De a ridica fiecare secunda din banal si a o duce pana dincolo de dincolo…Independent de trairile si arderile celorlalti. Am invatat puterea de a respira cu intensitatea paroxistica a miracolului bucuriei si in egala masura cu furia revoltatului remanent.
Stiu sa castig in masura in care stiu sa si pierd,iar astazi invat incet sa nu mai cer ceea ce ar putea sa mi se cuvina. De frica faptului ca n-am sa primesc.
In fiecare zi viata te aseaza in fata unor dileme existentiale. Sa ramai sau sa pleci. Sa lupti sau sa renunti. Sa zambesti sau sa plangi. Felul in care alegi te defineste si te face unic. Pentru unii…Pentru altii ramai doar o trecere stearsa.
Felul in care ramai sau pleci, lupti sau renunti, dar mai ales felul in care mergi mai departe te defineste asezandu-te pe scara valorilor lor. Numai ca, pentru mine is importante valorile mele. Ele ma duc mai departe. Plangand sau zambind in timp ce privesc in spatele existentei mele.
Azi mi-am aruncat ochii in trecut si-am vazut copilul din mine razand. Si am inteles ca puterea de a merge mai departe a venit intotdeauna de acolo. Si curajul. Si determinarea. Si atunci am decis sa continui sa traiesc frumos. Atat de frumos cat sa nu-mi insel propriul orizont de asteptare. Cu toate dezamagirile inerente…

Scriitura aceasta este doar o palma pe care o indrept catre obrazul meu, asumandu-mi-o. Pentru ca nu incetez sa fiu naiva si inca mai cred in principii si reguli nescrise. Pentru ca pot sa schimb lucruri dar nu ma pot schimba pe mine. Pentru ca privesc omul dupa chipul si asemnarea imperfectiunii mele. Pentru ca proiectez sublimul acolo unde nu exista.
Ma duc sa-mi cer iertare mie pentru ca stiu sa traiesc frumos.Fiindca cer mai putin decat dau crezand ca pot fi pentru unii model de viata.
Ma duc sa-mi dau palma promisa…sa pot continua sa traiesc frumos…
In rest, numai de bine…:))))

Ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele

In fiecare dimineata soarele rasarea dintr-un anume loc. De acolo de unde rasare de la inceputurile lui. In cateva randuri, soarele rasarea chiar de la mine din suflet.Numai ca trebuia sa vina ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele. Ziua in care se prefigureaza faptul ca de la mine din suflet nu mai poate rasari…

Ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele e ziua renuntarii. Renuntam cu totii la clipe din viata pentru ca nu suntem capabili sa ni le traim. Pentru ca suntem tributari cliseelor si stereotipiilor. Dar mai ales pentru ca frumosul modern a devenit parte integranta a uratului vesnic. Era sa zic Amin!…
Pentru ca suntem seci si goi pe dinauntru cu pretentii de complicat si sofisticat ridicate la rang de arta.Pentru ca reusim sa vedem cu ochii ceea ce sufletul nu mai este in stare sa vada. Perceptia ii doar exasperant de diferita.
Ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele, este ziua in care sufletul iti ramane captiv in povestile care nu se mai termina. Povestile pe care le duci in acelasi suflet conflictual purtat cu tine in trecerea terna. Trecere comisa echilibristic intre real si iluzoriu. Istorii care te marcheaza la nesfasit si in conditia in care ai trai repetat de mai multe ori. Amintiri izolate intr-un colt de tine sperand sa nu te impiedici de ele in timp ce traiesti. Pentru ca te fac sa arzi acid consumandu-le substanta. Sau sa speri ca le stingi plangand cu apa din ochi.

Viata asta cateodata seamana cu o tigara care arde singura pentru ca nu are cine sa traga un fum…Intr-o lume plina de vicii. Suma tuturor viciilor nu este in stare sa arda un fum.
Ziua in care are sa rasara soarele din sufletul cuiva va fi inceptul povestii povestilor. Acea carte a cartilor care sa clinteasca din temelii tot ce stim despre viata. Sa rastoarne concepte si sa realcatuiasca Universul.
Pana atunci, ramanem la fel. Niste inadaptabili care distrug in fiecare secunda un vis. Propriul vis.
Si pentru ca textul de mai sus pare aproape tragic, ei bine, nu este. Contine doar revelatia renuntarii la o idee. Aceea ca soarele rasare dintr-un singur punct cardinal. Ca nu mai conteaza de unde o face cata vreme se iveste mereu.